Premiul Uniunii Scriitorilor din România
Opera Literara
Ceea ce individualizează opera lui Aurel Mihale in seria fertilă a prozei româneşti de război este ȋntâi de toate caracterul popular ar reprezentării evenimentelor. Dacă in proza iluştrilor noştri realişti-critici Rebreanu, Camil Petrescu, Cezar Petrescu, Victor Ion Popa, războiul era oglindit in conştiința unor intelectuali ajunşi in situații limită, devenind pretextul unei analize infinitezimale, a implicațiilor psihologice, dacă ȋn proza anilor de după eliberare războiul a fost „ interpretat“ literar, ca explicație a unor noi direcții pe care a evoluat conştiința socială, reanimată de apa vie a ȋncrederii in forțele constructive descătuşate, povestirile lui Aurel Mihale, sistematizate riguros, au ca obiect in sine psihologia şi comportamentul tuturor categoriilor sociale, aducând totuşi masiv in primul plan reacțile şi fondul uman al soldatului simplu, de obicei țăran sau al muncitorului in salopeta albastră (teribila uniforma a unei „arme noi“, necunoscută de fascişti, dar atât de redutabilii in luptele pentru izgonirea invadatorilor de pe pământul țării).
Prezentari redacţionale
Eseu VALENŢELE ONTOLOGIEI ESTETICE
Aceste obsesive „reflecţii" privind ontologia estetică a artei si literaturii au o mică istorie care trebuie cunoscută. În februarie-martie 1947, după obţinerea licenţei în filosofie, (specialitatea principală „Estetica critica literară"), ca fost student al eruditului profesor Tudor Vianu, m-am înscris, cu asentimentul acestuia, la „doctorantura" în filosofie; desigur la specialitatea ”Estetică”, ṣi anume, cu tema: „Fantezia creatoare ṣi procesul creaţiei literar-artistice". La prima consultaţie, acordată în deobṣte noilor temerari ai cercetării mai adânci a fenomenului literar-artistic, în care am schiţat ideile principale ale lucrării ce voiam a ȋntreprinde, magnificul profesor mi-a sugerat cu o accentuată perspicacitate necesitatea unei suficiente argumentări a afirmării, dezvoltării şi rezolvării temei propuse, date fiind noile condiţii ce prefigurau o nouă orientare a literaturii şi artei (a se reţine că în 1947 intraserăm deja sub influenţa ideologiei comuniste), stabilind totodată ca anul următor să¬-i pot prezenta o primă versiune a „temerarei" mele ȋncercări. Numai că, în toamna 1948 n-am mai avut cui prezenta această primă versiune, deoarece în iulie 1948 apăruse legea noii reforme a ȋnvăţământului, prin care, printre alte abdicări denaturări ale bunelor noastre tradiţii in acest domeniu, au fost sistate şi apoi desfiinţate şi formele ȋnvăţământului postuniversitar ale „doctoratului". Am rămas astfel în vânt cu această „temerară" încercare, ȋnsăsi catedra de estetică fiind desfiinţată, iar vestitul profesor Tudor Vianu împins ȋn afara Universităţii. Au urmat anii grei ai intensei ideologizări comuniste în care am renunţat la dorita mea „doctorantură", refuzând totodată a urma „candidatura" în Estetică la Universitatea din Moscova; dar acceptând în 1950 calitatea de lector apoi de conferenţiar universitar suplinitor, în cadrul catedrei de Estetică a Institutelor de artă din Bucuresti; aceasta până în 1955, când, din motive principiale personale, am renunţat şi la ȋnvăţământul superior, dedicându-mă, în principal, creaţiei literare.
Portofoliu autografe
Atestate
Veteran de Război
Articole critice
