FOCURILE (trilogie)

 Trilogia „ FOCURILE”, alcătuită din romanele „ Focul negru “, ,,Focul alb” şi „ Focul roşu“, este închinată participării armatei noastre şi a poporului român la cel de al doilea război mondial, în perioada de după bătălia de la Stalingrad (iarna 1942-43), apoi în faza războiului de apărare a patriei din Moldova (vara anului 1944), cu inclusiv evenimentul „ întoarcerii armelor” din august 1944, după care în ultima fază a războiului, cea a eliberării Transilvaniei, a Ungariei şi Cehoslovaciei, până în ziua victoriei finale asupra Germaniei hitleriste (mai 1 945), a eliberării Europei de fascism.
Prima ediţie a acestei trilogii a apărut în 1976-78, primită cu interes deosebit şi calde aprecieri şi de critica literară şi de cititori. Pregătind această nouă ediţie (revăzută, adăugită, definitivă), sub forma unei ediţii de autor”,  autorul şi-a propus definitivarea acestei vaste epopei, lucrare fundamentală a literaturii noastre contemporane, cu o pronunţată tematică patriotică,    naţională,    integrând    desfăşurarea    şi   amploarea   originalei   sale   acţiuni, pe deoparte în ansamblul dimensiunilor multiple – militare, social-politice, naţionale, umane – ale realităţii concret-istorice obiective ale participării noastre la acest război; iar pe de altă parte, potrivit noii complexităţi istorice, politico-sociale, naţionale, umane ale realităţilor de astăzi, adevărului reîntregit  al acestor cele mai grave, mai dramatice  momente  ale războiului, determinante în lupta noastră de supravieţuire a ţării şi a naţiei, de recâştigare şi apărare a independenţei şi suveranităţii patriei.
Astfel, în Focul negru se reprezintă situaţia dramatică în care s-au găsit armata şi ţara după dezastrul de la Don şi Stalingrad, efortul aproape epuizant al acestora de a-şi regăsi echilibrul necesar continuării războiului, printr-o susţinută acţiune de desprindere de focarul fronturilor prăbuşite şi de întoarcere cât mai organizată spre ţară, în condiţii inimaginabil  de  grele,  conferind  acestui prim  roman  imaginea  întunecată  a  unei  odisei homerice moderne. În Focul alb această imagine se schimbă fundamentul; el reprezintă lupta dramatică, desperată, cu adevărat eroică a armatei şi poporului nostru de apărare hotărâtă a ţării, de salvgardare a existenţei noastre în timpul războiului din Moldova (vara 1944), rezistând cotropirii sovietice şi culminând cu evenimentele „ întoarcerii armelor” din august 1944. În Focul roşu situaţia este reanimată de un elan biruitor, cel al participării noastre la lupta de eliberare a Ardealului, Ungariei şi Cehoslovaciei, în situaţia grea, specifică din spatele frontului, destabilizatoare, atât a marilor mişcări politico-sociale, cât şi a prezenţei trupelor sovietice în ţară, în condiţiile înrobitorului „armistiţiu” şi ale dictatului moscovit.
De remarcat că, romanele sunt strâns legate între ele; pe deoparte, urmând canavaua largă dar precisă, multidimensională a desfăşurării respectivelor evenimente istorice, militare, social-politice ale acestor faze distincte ale războiului; iar pe de altă parte, urmărind firul principalelor destine ale eroilor angrenaţi în această vastă acţiune, fir care se împleteşte cu cel al armatei şi poporului ȋn tot acest răstimp, al destinului nostru comun ȋn afirmarea şi apărarea existenţei noastre ȋn acest crucial moment istoric. În acelaşi timp, ȋn fiecare dintre cele trei romane sunt redate în prim plan anumite personaje sau grupuri de personaje, reprezentative pentru acţiunea din momentul respectiv al epopeii, caracteristice esenţei şi sensului evenimentelor istorico-militare, social-umane ale acestuia. Deci, principalii eroi ai acestei epopei, prezenţi în primul roman, al momentului de după dezastrul de la Don şi Stalingrad, îi vom întâlni apoi pe dramaticul front din Moldova şi al evenimentelor din august 1944, după care, ȋn cele din urmă, în luptele din Transilvania şi de dincolo de graniţă, până în momentul victoriei din mai 1945.
Desigur, toate acestea devin suficient de evidente ȋn măsura ȋn care autorul a reuşit a le reda într-o reală, autentică, originală reprezentare artistică, necesară unei adevărate epopei,  realizare  confirmată fn  cele din  urmă atât de  critica  literară,  cât şi de aportul şi disponibilitatea, reale, ale cititorilor.Autorul a năzuit astfel spre realizarea unei lucrări de lungă şi largă desfăşurare epică, prin marile ei dimensiuni specifice: o primă dimensiune este cea epopeică, adică a faptelor epice deosebite, eroice, concret-narate,  cu adevărat legendare; apoi, cea deasemenea epopeică, a eroilor reprezentativi pentru armata şi poporul nostru în cele mai importante şi grave momente ale războiului; şi tot aşa, prin prezenţa unei multitudini de personaje reprezentând ansamblul societăţii noastre de atunci, ale militarilor, ale diverselor pături şi clase sociale, în consonanţă sau fn conflict direct cu afirmarea şi apărarea idealului nostru naţional; cum deasemenea, prin dimensinea caracterisitică poporului român de a-şi apăra în orice condiţii ţara şi libertatea; şi poate pe deasupra tuturor prin dimensiunea social-umană, multiplă şi diversă, a unei întregi cohorte de alţi eroi, prin trăirile lor profunde, uneori devastatoare şi totuşi revelatoare ale spiritului uman care a însoţit şi fecundat benefic lucrarea; şi ȋn sfârşit, caracteristic unei epopei de asemenea anvergură, marii dimensiuni a timpului şi a spaţiului istorico-geografic în care se desfăşoară acţiunea ei, asigurate de afirmarea unui ideal estetic,  concret-umanist, prins fn transfigurarea artistică a realităţilor redate în corespunzătoare imagini şi reprezentări literar-artistice.
 Autorul , 1
998