PĂMÂNT, PĂMÂNT … (trilogie)

Trilogia „ PĂMÂNT, PĂMÂNT… ” reprezintă – după trilogia „ Cronică de război” (1966) şi trilogia „ Focurile ” (1977)  – cea de a treia direcţie tematică principală a activităţii mele literare, direcţii de fond şi de perspectivă, desfăşurate pe parcursul câtorva zeci de ani, în fapt o nouă epopee, de data asta sortită incriminării hotărâte a acţiunii samavolnice a colectivizării forţate a agriculturii de către intolerabilul totalitarism comunist. O temerară întreprindere creatoare care încearcă să dezvăluie şi să reprezinte concret-artistic adevărul şi sensul procesului social-uman al colectivizării, iniţiate şi desfăşurate cu insistenţă şi dură represiune, pe deasupra şi în spiritul luptei de clasă, de  către partidul şi statul comunist. Aceasta fiind cea mai complexă, dramatică şi brutală acţiune de demolare sistematică a ţărănimii, veche structură tradiţională a poporului român, a regimului proprietăţii individuale asupra pământului şi poate mai ales al celui social-uman, modului existenţial al acestuia. Acţiune redată în mod obiectiv ca fiind de  inspiraţie streină, comunist-sovietică, îmbrăţişată cu zel sporit şi de comuniştii români,  desfăşurată după sau odată cu  demolarea şi a celorlalte principale structuri tradiţionale româneşti, precum: cele politice, intelectuale, militare, şcolar­ educative, religioase etc. – toate urmărind, înfapt, metodic erodarea identităţii naţionale, a spiritului viu naţional, în ultimă instanţă sovietizarea ţării. Or, în faţa acestei tenebroase acţiuni,  ţărănimea s­ a  dovedit a fi principala piedică,  fundamentala  structură tradiţională  existenţială  a  neamului,  cu adevărat talpa de veacuri a ţării, ceea ce a făcut ca instaurarea colectivismului în statornica lume a satelor să se constituie în cel mai îndelungat şi mai dramatic proces de conştiinţă al acesteia, într-o activă şi apoi tacită, neîngenunchiată rezistenţă. Trilogia „ Pământ, pământ… “, deci, urmăreşte tocmai reprezentarea concret-artistică, literară a acestui inedit, profund şi dramatic, îndelung şi sinuos proces politico-economic, social-uman,  moral,  desfăşurat în planul conştiinţei înţelenite de veacuri a ţărănimii, ca dimensiune existenţială a acesteia, întemeiată pe sacra proprietate individuală asupra pământului şipe relaţiile economice, social-umane ce decurg din acestea, a modului autentic de a fi şi supravieţui; proces urmărit din faza declanşării lui intempestive şi brutale, apoi a desfăşurării sale tot mai represive, până în faza premoţională a sleirii sale, a impasului ce l-a adus la inevitabila, proprie prăbuşire.
Astfel,  primul  roman,  ,, Valul sălbatic“,  urmăreşte  să prindă în   imagini  şi reprezentări literar-artistice  desfăşurarea acestui proces  de conştiinţă – adânc şi îndelungat,  grav şi dramatic, traumatizant -, corespunzător începutului colectivizării de la începutul anilor ’50, întâmpinată de ţărănime  cu o împotrivire  instinctivă,  în  multe  cazuri lucidă,  dar  cu  atât mai sfâşietoare,  şi  trăită diferit, potrivit diversităţii acesteia. Proces urmărit din chiar momentul declanşării colectivizării forţate, în masă, necruţătoare, ca o acţiune samavolnică, primitiv-agresivă, dur-represivă, asemenea unui val sălbatic ” care mătura şi lua cu el majoritatea ţăranilor, închegând primele gospodării colective; unii lăsându-se cu adevărat amăgiţi de ispititoarea imagine a acestora; alţii, stăruind în apărarea dreptului lor sfânt asupra pământului, supuşi deportărilor, închisorilor, lagărelor de muncă de la canal. O crudă realitate social-umană care obliga la o redare obiectivă, realistă a adâncilor dislocări în conştiinţa oamenilor, a restructurării modului lor de viaţă secular, a zdrobirii şi reîmpletirii destinelor lor, a schimbării catastrofale a condiţiei lor umane, a înstrăinării individuale şi colective de pământ, de vatră, de propria existenţă.
Romanul următor,  ,, Mlaştina bucuriei“,  reprezintă  desfăşurarea în continuare a acestui îndelung, profund şi complex proces al vieţii, muncii şi traiului oamenilor în starea colectivizată a satelor din timpul anilor ’60; în cei câţiva ani de după încheierea generală a colectivizării, în care gospodăriile agricole colective prind ceva viaţă, datorită unei minime dotări cu mijloace noi de producţie şi muncii mai bine organizate, dar mai ales, respectlirii principiului remunerării cooperatiste a acesteia. Pe fondul unei oarecari îmbunătăţiri a vieţii materiale, generale dar strict limitate, are loc o ridicare a nivelului educativ-cultural, chiar şi a traiului de zi cu zi, o evidentă nouă înfăţişare a  satelor printr-o susţinută acţiune de construcţie  de noi  locuinţe,  şcoli, cămine culturale, biblioteci etc., în fapt mijloace ale ideologiziirii comuniste, dar însemnând oricum un oarecare progres în starea de fapt a noului mod de viaţă, colectivist, bazat pe proprietatea în comun a pământului, care însă a dus treptat la înstrăinarea oamenilor tocmai de pământ, la decăderea, în cele din urmă, a întregului sistem. Ani în care oamenii s-au complăcut în „mlaştina” seducătoare a acestei minime bucurii de viaţă până în momentul în care s-au trezit cu pământul ca al nimănui, în fapt al statului, iar ei ca argaţi ai acestuia, aduşi în pragul luptei pentru supravieţuire. Ultimul roman al trilogiei, ,,Liniştea câmpiei“, redă viaţa ţărănimii din faza de conştientizare în care a fost adusă de colectivizare, datorită impasului, situaţiei catastrofale, blocajului nu doar al cooperativelor agricole, ci ale întregului sistem totalitarist-comunist, care-şi epuizase posibilele valenţe de progres politico-social, economic şi uman. Odată cu înstrăinarea de pământul care nu mai era al lor, de munca ale cărei roade erau cu adevărat jefuite de stat, viaţa ţăranilor colectivişti devenise greu suportabilă, aproape de limita supravieţuirii omeneşti, pe deasupra supusă şi unor îngrădiri şi represiuni totalitarist-comuniste. Oamenii ajung astfel să trăiască în mod anticipat un sfârşit previzibil al totalitarismului comunist într-o tăcere tacită, asemenea „liniştei Câmpiei”, în salvatoarea lor comuniune existenţială cu pământul. Desfăşurarea şi mai ales sfârşitul romanului redau, ca implicite acestei amăgitoare linişti, dramatismul vieţii colectiviştilor, încrezători totuşi în posibilitatea altor moduri de stăpânire a pământului, de muncă şi de viaţă, mai lucizi ca până acum că se găsesc cu necesitate în pragul altei viitoare lumi.
Trilogia „ PÂMÂNT, PÂMÂNT… “, deci, redă în imagini şi reprezentări concret-artistice acest îndelungat şi profund, dramatic şi complex proces de conştiinţă al ţărănimii române în timpul colectivizării forţate a agriculturii, al deturnării legiiturii ei cu pământul, al impunerii modului de muncă şi de viaţă colectivist, al înstrăinării sale existenţiale de sine şi de structurile sale tradiţionale, care ne-au asigurat veacuri la rând supravieţuirea. Trilogia evidenţiază deasemenea importanţa înţelegerii reale a relaţiei, a legăturii ţăran-pământ, în sensul prezenţei unei comuniuni organice, active,  existenţiale a ţăranului din  Câmpie  cu pământul, fapt  relevat prin  destinul personajului principal, ţăranul Barbu Cocorea, lucid, activ şi hotărât în a-şi afirma identitatea şi libertatea de voinţă, stăpânit nu de patima, ci de duhul pământului în proprietate individuală, într-o confruntare inegală cu subjugarea şi adversităţile totalitarismului comunist. Este desigur pentru oricine suficient de evident faptul că o asemenea temerară întreprindere creatoare literar-artistică, profund angajată pe parcursul multor ani la rând, a necesitat un lung şi trudnic, până la epuizare, efort, o dăruire totală realizării ei, înfruntând însemnate, uneori insurmontabile greutăţi materiale şi profesionale, precum şi, din păcate, condamnabile adversităţi birocrat-administrative, primitiv-ideologice, tacite acţiuni mafiote de izolare şi marginalizare. Astfel, cu greu a putut apare doar primul roman al acestei epopei, ,, Valul sălbatic“, în 1983, celelalte rămânând „blocate” odată cu alte lucrări în edituri până în 1990. Apariţia acum, în aceste grele condiţii de publicare, a întregii trilogii „Pământ, pământ… ” încununează,  cu o amară întârziere,  una din principalele mele preocupări  literare de perspectivă, care,  împreună cu celelalte  două epopei,  ,, Cronică de război” şi „ Focurile”,  reprezintă,  în fapt, evidenţierea celor trei mari probleme ale societăţii româneşti, ale frământatei lupte pentru supravieţuire a poporului şi ţării în cea de a doua jumătate a acestui veac, cu speranţa într-un viitor mai bun, liber şi prosper.

Autorul , 2000