Argus (trilogie)

   După apariţia şi a celei de-a doua trilogii, ,,Focurile”, (1976-1978), la zece ani după publicarea primei trilogii, ,,Cronică de război” (1966), şi înainte de a mă apuca efectiv de lucru la cea de-a treia trilogie, ,,Pământ, pământ… “, (moşită zeci de ani), mi-am impus un scurt răgaz de obiective reflecţii profesionale asupra a  ceea  ce realizasem  din planul creaţiei mele literare până atunci, precum şi asupra a ceea ce urma să realizez potrivit programului meu literar iniţiat încă la mijlocul anilor ’50. Încheiasem, aşadar cu un  efort aproape epuizant, trilogia epopeică a supravieţuirii poporului nostru, înfruntând marile evenimente istorice ale anilor 1943, 1944, 1945 – şi  urma să mă angajez  la  realizarea  celei mai grele  încercări  literare  ce  mă  aştepta,  a  epopeii „Pământ, pământ… “, trilogie a tragediei demolării ţărănimii noastre, – cea mai îndelungată şi mai statornică structură tradiţională a neamului -, de către ferocele totalitarism comunist prin colectivizarea forţată a satelor.
După  o  analiză  răbdătoare,   lucidă  şi  responsabilă,  profesională  a  acestei  ultime  trilogii, „Focurile”, mi s-a impus cu precădere constatarea unor vizibile deficienţe literare, în principal a unei  desfăşurări prea  încete  a  acţiunii  respective,  a  unei  stufoase  şi prea  complicate  redări  a conflictului literar, îngreuiat de o anumită lentoare a ritmului artistic, acroşatşi de unele tendinţe de literaturizare, sesizate şi de critica literară, prezente cu deosebire în romanele al doilea şi al treilea, „ Focul alb” şi „ Focul roşu” ale „ Focurilor”. (De notat că, înainte de apariţia acestora în prezenta serie a „ operelor alese”, în anii ’90 le-am revăzut, restructurat şi „ definitivat” într-un mod de data asta sigur salutar.) Cu prilejul acestei analize mi-am dat seama că, în acel moment, atinsesem oarecum limita folosirii cu succes a mijloacelor şi modalităţii literare clasic-narative ce marcau creativitatea mea în proza literară şi că devenise necesară o  revigorare a structurii şi desfăşurării actului creator, fapt de altfel propriu în general prozei de atunci, care începuse să băltească într-o oarbă suficienţă şi dulce mulţumire de sine.
În căutarea altor mijloace şi modalităţi literare ce ar fi putut fi folosite cu succes în această acţiune de însemnată revigorare a stilului meu literar, mi-am îndreptat atenţia şi interesul asupra literaturii încă impropriu numită „poliţistă”, ea însăşi aflată în faţa unor grave deficienţe artistice, – cu excepţia câtorva însemnaţi autori -,  dar încă posesoare a unor virtuale  valenţe  specifice genului, care mi s-au impus atunci cu deosebire.  După o succintă edificare a acestora,  m-am oprit asupra celor mai importante: claritate şi concreteţă maximă a tematicii abordate; consistenţă şi înălţime artistică a ideii artistice corespunzătoare; marcare evidentă a sensului major obiectiv al realităţii reprezentate, la nevoie chiar printr-o producere creatoare a unui anumit sens; o adâncire a gândirii, reflectivităţii artistice la o minimă necesitate, fără a evita o  acceptabilă  simplitate;  asigurarea densităţii artistice necesare redării cât mai concentrate a acestei reflectivităţi, fără a renunţa la diversitatea expresiei literar-artistice; asigurarea unui ritm alert al desfăşurării  temperate,  gradual dramatice a unui subiect simplu, dar revelator; folosirea cu discernământ inspirat a  unor elemente de senzaţie, surpriză şi suspans, evitând un mod senzaţional în sine şi implantate organic în structura subiectului respectivei lucrării; în sfârşit, realizarea unei expresii concret-artistice de o reală valoare literară, marcată de modernitatea actualei literaturi de acest gen şi preferinţele cu grijă temperate ale cititorilor supuşi tendinţelor tehniciste ale viitoarei societăţi. De notat că toate aceste valenţe trebuiau realizate cu un minimum de mijloace literar-artistice, economia salutară a acestora fiind susţinută de valoarea şi eficienţa lor.
Toate acestea urmau să fie preluate şi aplicate cu discernământ, în mai mare sau mai mică măsură, în viitoarea mea practică literară. Uşor de zis, dar greu de realizat, ele necesitând o implementare creatoare în structura intimă, intraestetică a -“respectivelor imagini literare, inclusiv a gândirii, reflectivităţii artistice, precum şi, implicit, în ţesătura expresiei literare corespunzătoare. Or, lucrul acesta nu era efectiv posibil decât practicând, realizând în fapt asemenea lucrări „poliţiste”, până la însuşirea organică a acestor valenţe şi posibila lor implementare şi modalităţii clasic­ narative. Aşa am ajuns la concluzia şi apoi la hotărârea de a încerca să realizez în mod practic asemenea lucrări „poliţiste”, cu adevărat literare, artistice în esenţa lor. Şi astfel, am scris şi publicat între 1978-1992 cinci scurte romane „poliţiste”, incluse în „ Ciclul Argus”. Dintre acestea, în anii ’90 pe unele le-am preluat în prezenta serie a „ operelor alese”, suferind o profundă revizuire, după cum urmează: romanul „ Cazul Hildebrand”, apărut în 1998, în mod independent, iar următoarele trei ­ „Dublă rocadă în munţi”, ,,Nopţile Sarmizei” şi „ Blestemul îngerului negru” – incluse în trilogia „ Argus”. Aşa am ajuns a-mi însuşi atunci, cu douăzeci de ani în urmă, pe cât a fost posibil, unele mijloace  şi  modalitatea  artistică specifice genului „poliţist”  şi  a  refolosi  însemnatele  valenţe ale acestuia în realizarea, în anii ’80, a romanelor incluse în trilogia „Pământ, pământ… ” (,, Valul sălbatic”, ,, Mlaştina bucuriei” şi „Liniştea câmpiei”), precum şi a romanului independent „Lada de campanie”, incluse în prezenta serie a „ operelor alese”; şi fructificând astfel în mod creator roadele acestui experiment literar, reprezentat în creaţia mea de abordarea cu succes şi a genului „poliţist”, fapt remarcat şi de critica literară.
Preluând, deci, valenţele acestui gen şi „ altoindu”-le pe trunchiul viguros al modalităţii clasic­ narative a prozei literare, am năzuit să realizez ciclul celor trei romane – ,,Dublă rocadă”, ,,Nopţile Sarmizei” şi „ Blestemul Îngerului negru” – grupate în trilogia „Argus”, închinată în întregime revelării  activităţii specifice a serviciilor noastre secrete de informaţii şi contrainformaţii, în cadrul mai larg al permanentului „ război din umbră”. Activitate consacrată apărării – şi pe această cale – a secretului de stat, a realizărilor poporului nostru în construcţia noii societăţi libere şi democratice, a integrităţii, independenţei şi suveranităţii ţării, în climatulfertil al efortului general în care aceasta este angajată într-o nouă dezvoltare, paşnică şi creatoare. ln romanele acestei trilogii am urmărit, astfel, redarea concretă a activităţii specifice a unor echipe ale acestor servicii secrete în îndeplinirea unor misiuni stringente de a depista, deruta şi la nevoie anihila acţiunile ascunse de informaţii şi spionaj ale unor agenturi străine, prezente oricum în interiorul ţării. Mijloacele şi modalitatea artistică folosite sunt  cele proprii literaturii „poliţiste “,  potrivite  desfăşurării  acţiunii  lor într-un susţinut ritm alert, cu surprinzătoare momente de neprevăzut şi suspans, cu dramatice şi spectaculoase dezvoltări incredibile şi un neaşteptat sfârşit victorios. Toate acestea încununate de un însemnat efort creator, de o aleasă redare concret-artistică în expresii literare corespunzătoare unei adevărate literaturi, spre râvnita desfătare emoţională a cititorilor.
Autorul , 1998