Trilogia „PĂMÂNT, PĂMÂNT…” reprezintă — după trilogia „Cronică de război” (1966) şi trilogia „Focurile” (1977) cea de a treia direcţie tematică principală a activităţii mele literare, direcţii de fond de perspectivă, desfăşurate pe parcursul câtorva zeci de ani, în fapt o nouă epopee, de data asta sortită incriminării hotărâte a acţiunii samavolnice a colectivizării forţate a agriculturii de către intolerabilul totalitarism comunist. 0 temerară întreprindere creatoare care încearcă dezvăluie şi să reprezinte concret-artistic adevărul sensului procesului social-uman al colectivizării, iniţiate şi desfăşurate cu insistenţă şi dură represiune, pe deasupra spiritului luptei de clasă, de către partidul statului comunist. Aceasta fiind cea mai complexă, dramatică brutală acţiune de demolare sistematică a ţărănimii, veche structură tradiţională a poporului român, a regimului proprietăţii individuale asupra pământului poate mai ales al celui social-uman, modului existenţial al acestuia. Acţiune redată în mod obiectiv ca fiind de inspiraţie streină, comunist-sovietică, îmbrăţişată cu zel sporit de comuniştii români, desfăşurată după sau odată cu demolarea a celorlalte principale structuri tradiţionale româneşti, precum: cele politice, intelectuale, mititare, scolar­e, educative, religioase etc. toate urmărind, în fapt, metodic erodarea identităţii naţionale, a spiritului viu naţional, în ultimă instanţă sovietizarea țării. Or, în faţa acestei tenebroase acțiuni, ţărănimea s­-a dovedit a fi principala piedică, fundamentala structură tradiţională existenţială a neamului, cu adevărat talpa de veacuri a ţării, ceea ce a făcut ca instaurarea colectivismului în statornică lume a satelor să se constituie în cel mai ȋndelungat şi mai dramatic proces de constiinţă al acesteia, într-o activă şi apoi tacită, neȋngenunchiată rezistenţă. Trilogia „Pământ, pământ…”, deci, urmăreşte tocmai reprezentarea concret-artistică, literară a acestui inedit, profund dramatic, îndelung şi sinuos proces politico-economic, social-uman, moral, desfăşurat în planul constiinţei inţelenite de veacuri a ţărănimii, ca dimensiune existenţială a acesteia, întemeiată pe sacra proprietate individuală asupra pământului pe relaţiile economice, social-umane ce decurg din acestea, a modului autentic de a fi şi supravieţui; proces urmărit din faza declanşării lui intempestive şi brutale, apoi a desfăşurării sale tot mai represive, până în faza premoţională a sleirii sale, a impasului ce l-a adus la inevitabila, proprie prăbuşire.
Astfel, primul roman, „Valul sălbatic”, urmăreşte să prindă în imagini şi reprezentări literar-artistice desfăşurarea acestui proces de conştiinţă adânc şi îndelungat, grav şi dramatic, traumatizant corespunzător ȋnceputului colectivizării de la începutul anilor 50, întâmpinată de ţărănime cu o împotrivire instinctivă, în multe cazuri lucidă, dar cu atât mai sfâşietoare, trăită diferit, potrivit diversității acesteia. Proces urmărit din chiar momentul declanşării colectivizării forţate, în masă, necruţătoare, ca o acţiune samavolnică, primitiv-agresivă, dur-represivă, asemenea unui „val sălbatic” care mătura lua cu el majoritatea ţăranilor, ȋnchegând primele gospodării colective, unii lăsându-se cu adevărat amăgiţi de ispititoarea imagine a acestora; stăruind în apărarea dreptului lor sfânt asupra pământului, supuşi deportărilor, ȋnchisorilor, lagărelor de muncă de la canal. 0 crudă realitate social-umană care obliga la o redare obiectivă, realistă a adâncilor dislocări în conştiinţa oamenilor, a restructurării modului lor de viaţă secular, a zdrobirii reȋmpletirii destinelor lor, a schimbării catastrofale a condiţiei lor umane, a înstrăinării individuale colective de pământ, de vatră, de propria existenţă.
Romanul următor, „Mlaştina bucuriei, reprezintă desfăşurarea în continuare a acestui indelung, profund complex proces al vieții, muncii şi traiului oamenilor în starea colectivizată a satelor din timpul anilor ’60; în cei câtiva ani de după incheierea generală a colectivizării, în care gospodăriile agricole colective prind ceva viață, datorită unei minime dotări cu mijloace noi de producție şi muncii mai bine organizate, dar mai ales, respectării principiului remunerării cooperatiste a acesteia. Pe fondul unei oarecare ȋmbunătătiri a vieții materiale, generale dar strict limitate, are loc o sensibliă ridicare a nivelului educativ-cultural, chiar şi a traiului de zi cu zi, o evidentă nouă ȋnfătişare a satelor printr-o susținută acțiune de construcție de noi locuințe, cămine culturale, biblioteci etc., în fapt mijloace ale ideologizării comuniste, dar însemnând oricum un oarecare progres în starea de fapt a noului mod de viață, colectivist, bazat pe proprietatea în comun a pământului, care însă a dus treptat la înstrăinarea oamenilor tocmai de pământ, la decăderea, în cele din urmă, a întregului sistem. Anii în care oamenii s-au complăcut în „mlaştina” seducătoare a acestei minime bucurii de viață până în momentul în care s-au trezit cu pământul ca al nimănui, în fapt al statului, iar ei ca argați ai acestuia, aduşi în pragul luptei pentru supravietuire.
Ultimul roman al trilogiei, „Liniştea câmpiei”, redă viata țărănimii din faza de conştientizare în care a fost adusă de colectivizare, datorită impasului, situației catastrofale, a blocajului nu doar al cooperativelor agricole, ci ale întregului sistem totalitarist-comunist, care-şi epuizase posibilele valențe de progres politico-social, economic uman. Odată cu înstrăinarea de pământul care nu mai era al lor, de munca ale cărei roade erau cu adevărat jefuite de stat, viața țăranilor colectivişti devenise greu suportabilă, aproape de limita supraviețuirii omeneşti, pe deasupra supusă unor ȋngrădiri ale represiunii totalitarist-comuniste. Oamenii ajung astfel să trăiască în mod anticipat un sfârşit previzibil al totalitarismului comunist într-o tăcere tacită, asemenea „liniştei Câmpiei”, în salvatoarea lor comuniune existențială cu pământul. Desfăşurarea mai ales a sfârşitului romanului redau, ca implicite acestei amăgitoare dramatismul vieții colectiviştilor, încrezători totuşi în posibilitatea altor moduri de stăpânire a pământului, de muncă şi de viață, mai lucizi ca până acum că se găsesc cu necesitate in pragul altei viitoare lumi.
Trilogia „PĂMÂNT, PĂMÂNT…”, deci, redă în imagini şi reprezentări concret-artistice acest îndelungat profund, dramatic complex proces de conştiință al țărănimii române în timpul colectivizării forțate a agriculturii, al deturnării legăturii ei cu pământul, al impunerii modului de muncă de viată colectivist, al înstrăinării sale existențiale de sine, de structurile sale tradiționale, care ne-au asigurat veacuri la rând supraviețuirea. Trilogia evidențiază deasemenea importanța înțelegerii reale a relației, a legăturii țăran-pământ, în sensul prezenței unei comuniuni organice, active, existențiale a tăranului din Câmpie cu pământul, fapt relevat prin destinul personajului principal, țăranul Barbu Cocorea, lucid, activ hotărât în a-şi afirma identitatea, libertatea de voință, stăpânit nu de patima, ci de duhul pământului în proprietate individuală, într-o confruntare inegală cu subjugarea adversității totalitarismului comunist. Este desigur pentru oricine suficient de evident faptul că o asemenea temerară întreprindere creatoare literar-artistică, profund angajată pe parcursul multor ani la rând, a necesitat un lung trudnic, până la epuizare, efort, o dăruire totală realizării ei, înfruntând însemnate, uneori insurmontabile greutăți materiale şi profesionale, precum din păcate, condamnabile adversități birocrat-administrative, primitiv-ideologice, tacite acțiuni mafiote de izolare şi marginalizare. Astfel, cu greu a putut apare doar primul roman al acestei epopei, „Valul sălbatic”, în 1983, celelalte rămânând „blocate” odată cu alte lucrări în edituri până în 1990. Apariția acum, in aceste grele condiții de publicare, a întregii trilogii „Pământ, pământ…” încununează, cu o amară întârziere, una din principalele mele preocupări literare de perspectivă, care, împreună cu celelalte două epopei, „Cronică de război” „Focurile”, reprezintă, în fapt, evidențierea celor trei mari probleme ale societății româneşti, ale frământatei lupte pentru supraviețuire a poporului şi țării în cea de a doua jumătate a acestui veac, cu speranța într-un viitor mai bun, liber şi prosper.
Autorul , 
2000