Dumitru Solomon : ,,Apărarea  patriei” (26 august 1966) : ,,Cronică   de război”

E pentru prima oară când se încearcă, în proza noastră, o întreprindere atât de temerară, şi anume, alcătuirea unei cronici ample a luptelor eroice pe care le-a purtat poporul şi armata română împotriva cotropitorilor hitlerişti. După o serie de volume cuprinzând povestiri diverse pe teza războiului antihitlerist, dintre care, mai ales Nopţi înfrigurate s-a bucurat de o bună primire din partea cititorilor şi a criticii literare, Aurel Mihale nu a părăsit ideea structurării imensului material de viaţă acumulat – ,,în bună parte trăit”, cum mărturiseşte autorul- în cadrul unei cronici vaste, globale, asupra marilor bătălii purtate de ostaşii români pentru izgonirea şi înfrângerea cotropitorilor nazişti. Cele trei volume, însumând peste o mie două sute de pagini, adună principalele povestiri de război ale prozatorului, desfăşurându-le într-o ordine precisă, echivalentă etapelor principale ale luptei antifasciste. Mărturisim că e singura tentativă literară pe care o cunoaştem de cuprindere integrală a acestei perioade istorice de nemăsurată însemnătate pentru destinul poporului nostru.
Volumul I reuneşte povestiri pe tema pregătirii şi înfăptuirii insurecţiei naţionale antifasciste din august 1944; volumul al II-lea urmăreşte marile bătălii purtate de ostaşii români pentru eliberarea întregului teritoriu al patriei, iar al III-lea volum circumscrie etapa luptelor duse în afara fronterelor României, contribuţia armatei noastre la eliberarea Ungariei şi Cehoslovaciei, la victoria definitivă asupra Germaniei hitleriste.
Cât priveşte modalitatea de povestire, ,,Cronica” lui Aurel Mihale mizează pe o largă diversitate, bazată pe multitudinea unghiurilor narative, imaginând pentru fiecare nuvelă un alt povestitor (un copil, o femeie, un ucenic, un fochist, un ţăran, un inginer, un ziarist, militari de diferite grade şi specialităţi) şi sugerând astfel participarea tuturor categoriilor şi mediilor sociale la evenimentele dramatice ale războiului. Procedeul ar putea să pară obişnuit, deoarece toţi povestesc la fel, nediferrenţiat, în limbajul autorului, astfel că „înscenareaa” devine vizibilă. Dar acest lucru nu are importanţă, căci impresia de ansamblu rămâne cea scontată, de mozaic social, policrom, de varietate şi autenticitate.
Prin mijlocirea „povestitorilor” săi Aurel Mihale reuşeşte să evoce în chip impresionant atmosfera frământată a frontului pe toată adâncimea lui, puterea de dăruire a ostaşilor şi ofiţerilor români angajaţi într-o luiptă dreaptă, nobilă, putere a cărei sursă o constituie dragostea de libertate a poporului nostru. Prozatorul reliefează conştiinţa finalităţii majore a tuturor acţiunilor şi_ actelor de eroism, patriotismul fierbinte al luptătorilor, aspiraţia lor către o viaţă mai bună întemeiată pe dreptate socială şi înţelegere între popoare.
Indiferent de unghiurile de relatare, există în această „cronică” o prezenţă permanentă, aceea a omului care a participat direct la faptele povestite, care le-a cunoscut trăindu-le şi acest om poate fi autorul însuşi, dar poate fi şi eroul anonim, omul din popor. Din această senzaţie de participare efectivă, nemijlocită la întâmplările narate, decurge şi puternica impresie de autenticitate, care domină adeseori violenţa caracteristică descrierilor de război, prozatorul fiind intens preocupat de psihologia oamenilor, de legăturile sufleteşti care se stabilesc în condiţiile dramatice ale frontului, de sentimentul tovărăşiei ostăşeşti, al solidarităţii umane, înfăţişat aici ca o forţă irezistibilă, biruitoare asupra tuturor vicisitudinilor.
… Reţinem din primul volum imaginea insurecţiei armate din august 1944, ca pe o mişcre a întregului popor, dezlănţuită simultan în ţară, pregătită de către cei mai buni fii ai poporului. Pe acest fond al pregătirii şi înfăptuirii insurecţiei, se profilează câteva siluete distincte: Cristache, ostaşul care a fugit de pe front şi s-a întors în sat ca să-şi facă singur dreptate, să se răfuiască aprig cu moşierul pentru că l-a adus la sapă de lemn (,,Tata”); apoi, caporalul Nana din „Nopţi înfrigurate”, cel care „cântă” sârba popilor din mitralieră şi care le aplică hitleriştilor o lecţie dură de „bună purtare”; ucenicul din „Vară târzie” care, ca şi copilul din „Tata” sau tânărul fochis din „Trenul de seară”, descoperă prematur adevărurile amare ale vieţii, ale războiului, dar şi calea luptei; excelentul ochitor Nicoară din „Podul”, caporalul Ion Bulgăre, din „Foc la graniţă”, care înfruntă singur, cu puşca-mitralieră câteva sute de hitlerişti; locotenentul Dumitrescu şi soldatul Pascu din „Primul asalt”, care cad eroic în luptele pentru eliberarea Capitalei.
Două dintre povestirile primului volum ne-au plăcut însă în mod deosebit pentru calitatea substanţei umane şi dramatice: ,,Moartea comandantului” şi „Trenul de seară”. Prima evidenţiază figura luminoasă a unui comandant, căpitanul Teodereanu, care primeşte cu o imensă bucurie lăuntrică vestea întoarcerii armelor şi care se sacrifică în cele din urmă ca un erou, încercând să-şi salveze ostaşii din încercuire.
Cea de-a doua povestire se bizuie mai mult pe acţiune, cititorul fiind permanent solicitat de tensiunea crescândă a desfăşurării faptelor. Drumul „trenului de seară” încărcat cu muniţii destinat forţelor patriotice, dar şi cu vagoane pline de nemţi care se îndreaptă către front, este urmărit cu încordare, pe întreg parcursul acţiunii intervenind noi elemente de amplificare a tensiunii dramatice.
În volumul al doilea sunt semnificative povestiri ca: ,,De veghe” în care este prezentată participarea ţăranilor dintr-un sat de graniţă (împărţit în jumătate prin odiosul dictat de la Viena), la o bătălie împotriva nemţilor şi a hothyştilor. ,,Moţoganii” – elogiu al tenacităţii de piatră a moţilor, înfăţişând totodată drama ofiţerului de vânători – povestitorul – care-şi pierde soţia şi copilul într-un bombardament. ,,Doi tunari”- o povestire drramatică dspre eroismul tunarului Cocora; ,,Pământ însângerat” sau „Marton baci”, în care talentul portretistic al autorului e dublat de un viguros simţ al tragicului.
Cea mai interesantă din acest volum ni s-a părut a fi nuvela „Hotărârea”. Definitorie pentru mulţi dintre ofiţerii armatei române este evoluţia colonelului Boteanu care capătă o înţelegere nouă a epocii, a menirii sale de combatant. Cinstea şi abnegaţia sa structurală, îl ajută să-şi clarifice poziţia, să ia hotărârea care va trebui să-l facă mai util patriei şi poporului.
Scriitorul a surprins în povestirile din cel de-al treilea volum, care-i urmăreşte pe ostaşii români pe pământurile Ungariei şi Cehoslovaciei, câteva episoade semnificative ale unui drum presărat cu biruinţe şi jertfe… Volumul apare ca o culegere bine concepută conţinând câteva nuvele remarcabile, cum ar fi, de pildă, ,,Casa de piatră” şi „Cifrul”.
Aflată, pe rând, în posesia nemţilor, a românilor, şi din nou a nemţilor, ,,casa de piatră” de pe o stradă a Budapestei devine un obiectiv-cheie, asupra căruia se concentrează focul celor două tabere. Ostaşii români o apără până la capăt, cu o îndârjire rară, iar ultimul care rămâne în viaţă dintre cei şapte luptători îşi leagăsoarta de acest obiectiv, izbutind să-l smulgă până la urmă de sub controlul hitleriştilor. Asediul, rezistenţa ostaşilor români, dârzenia lor au un aer epopeic, tulburător.
Nuvelele şi povestirile pe care le-am citat, dau, după părerea mea, măsura reală a talentului epic al lui Aurel Mihale, constituind în acelaşi timp piesele de rezistenţă ale „Cronicii”…
…Trilogia lui Aurel Mihale se înscrie ca unact creator de profund patriotism şi înaltă conştiinţă civică.

Dumitru Solomon