Emil Manu – ,,PENTRU PATRIE” nr.7/1977 ,,FOCUL NEGRU”

,, …Aurel Mihale deschide prin romanul Focul negru o nouă trilogie epică, intitulată FOCURILE, urmând ca următoareale două volume să se numească Focul alb şi Focul roşu. Spuneam că deschide o nouă trilogie pentru că în opera sa mai există o alta, Cronica de razboi.
Dacă în „ Cronică de război” ni se prezintă o acţiune înprimul rând a poporului şi a armatei în momentele insurecţiei din august 1944, a eliberării patriei şi aparticipării la eliberarea Ungariei şi Cehoslovaciei, în „Focurile” ni se prezintă în prim plan aspectele social-politice ale vremii. Când îşi scria prima trilogie, autorul şi-a dat seama de necesitatea celei de a doua (după cum însuşi mărturiseşte în „ Cuvântul înainte” al cărţii de care ne ocupăm) şi a scris în mod paralel romanul Fuga (1963). Focul negru e o ediţie revăzută şi adăugită a romanului Fuga. Ce simbolizează fiecare din compoenetele acestei trilogii ? Primul volum, cel de faţă, cuprinde aspecte din lupta poporului român împotriva războiului hitlerist (anul 1943)… Focul alb, complet inedit, va fi consacrat perioadei insurecţiei din august 1944 şi răsturnării dictaturii antonesciene, într-un cuvânt Eliberării… Focul roşu va fi dedicat revoluţiei populare şi anume ridicării poporului, în primăvara lui 1945.
Ideea de a-şi intitula astfel trilogia proneşte de la imaginea focurilor mari pe care în  vremuri de război sau de cumpănă, în trecutul nostru eroic, poporul le apindea pe culmi, ca semnal de mobilizare şi de alarmă în faţa marilor primejdii. Aşa cum se proiectează, această trilogie contribuie în mod esenţial la definirea şi la fixarea locului pe care îl ocupă Aurel Mihale în literatura noastră contemporană. Critica l-a definit până acum drpt un autor specific al unor cărţi de război, referindu-se la Cronica eroică despre care am amintit şi noi; abordând din alt unghi de vedere aproape aceeaşi epocă, Aurel Mihale îşi nuanţează valenţele plăsmuirilor sale şi îşi adânceşte materia de fond a operei, fără să renunţe la caracterul epopeic al temei.
Focul negru este romanul unei transformări morale, în primul rând; sergentul Dragomir Jiga, comandantul unei grupe de soldaţi dintr-o unitate încercuită la cotul Donului, este pus să acţioneze în faţa unei situaţii limită. La început un bun executant al ordinelor devine apoi un dezgustat şi un spirit refractar ideii de a continua războiul. Întoarcerea sa acasă, prin ieşirea din încercuire este considerată ca singura soluţie. Învingând greutăţi incredibile, chemat de imaginile familiale, de chipul soţiei, Cristina, Jiga îşi atinge ţinta; dar tocmai în acel moment încolţeşte în el un sâmbure al neliniştii. Experienţa retragerii şi contactul cu o realitate pe care n-o mai înţelege îl duc la concluzia că „a fugit” fără nici un rost.
Aurel Mihale analizează, mai ales în noua versiune, revizuită, a textului, evoluţia acestei mutaţii în conştiinţa eroului, care, dintr-un revoltat individual, devine, simbolic exponentul miilor de revoltaţi. Eroul acestui roman, de un extraordinar dramatism, este un ţăran însetat de adevăr, care descoperă până la urmă drumul spre adevăr şi va descoperi, în volumele următoare ale trilogiei, adevărul deplin. Focul negru este consacrat unei odisee moderne, unei goane prin infernul războiului, în luptă dârză cu fasciştii şi cu propria sa condiţie umană. Acesta este în primul rând meritul cărţii lui Aurel Mihale, de a prezenta fără ostentaţie frământarea psihologică a personajului său central şi de a se face un raport între condiţia sa socială şi starea sa interioară. Convingerea că nu retragerea, ci lupta, angajarea, este singurul mijloc prin care e posibilă o transformare a lumii, devine un leitmotiv al romanului.
Faţă de prima versiune, adâncirea aspectelor de analiză, de frământare şi confruntarea eroului pe plan memorial, obsedant, cu lumea ţărănească rămasă acasă, sunt principalele câştiguri pe care le înregistrăm.
Războiul, mediul militar, tensiunea politică, universul rural sunt medii în care talentul lui Aurel Mihale este valorificat cupotenţe maxime. Romanul are două scene tari, memorabile, ca aceea în care Jiga  şi fratele său, Ştefan, răniţ surprinşi de tanchişti sovietici, care îi fac scăpaţi, şi-i trimit acasă. Este impresionantă şi bine dozată în tot romanul obsesia figurii Cristinei: la fiecare pas Dragomir o vede pe Cristina, aproape ca o condiţie a tăriei lui de a rezista.
Focul negru este un fragment dintr-o epopeică luptă a omului cu duşmanii lui, cu el însuşi, dar în acelaşi timp o posibilitate de a defini un moment din eroica noastră istorie contemporană sau cum spune însuşi autorul: ,, Eroii mei trăiesc, luptă, mor, visesază, dau lacrimi, sudoare şi sânge, în lumina acestui sfânt ideal al poporului nostru spre o viaţă mai bună şi mai dreaptă, trăită în deplină libertate şi demnitate umană şi naţională. ”
Pe plan estetic, Focul negru, în noua versiune, este cea mai bună carte – de până acum – a lui Aurel Mihale. ”

Emil Manu