Ion Lungu – ,,TRIBUNA” nr. 37/1963

Bun cunoscător al psihologiei maselor ţărăneşti  Aurel Mihale izbuteşte să redea convingător, în recentul său roman Fuga (Focul negru), schimbările morale produseîn conştiinţa acestora în timpul înfrângerilor suferite de trupele fasciste pe Volga şi la cotul Donului.
… Obiectivul investigaţiei prozatorului îl constituie de fapt, procesul de clarificare etico­ politică a oamenilor simpli, constrânşi de regimul fascist să participe la războiul antisovietic. Eroul principal al cărţii, sergentul Dragomir Jiga, ţăran sărac şi deştept din câmpia Dunării, înzestrat cu o mare voinţă şi integritate morală, se transformă dintr-un executant ireproşabil al ordinelor date de ofiţeri într-un fugar răzvrătit împotriva măcelului odios.
Figură originală şi reprezentativă, personajul lui Mihale trăieşte o experienţă decisivă la începutul anului 1943. Faptele îl obligă să-şi schimbe radical atitudinea şi modul de a privi viaţa…
…Am stăruit asupra acţiunii, fiindcă dezvăluie pe larg resursele deosebite ale prozatorului în zugrăvirea mişcărilor de mase. În acest sens, Aurel Mihale continuă buna tradiţie realistă a lui Liviu Rebreanu din Ion şi Răscoala. De fapt, Dragomir Jiga este un fel de erou colectiv, iar ortacii săi văd în el o adevărată căpetenie  populară…
…Există în romanul lui Mihale o sete de adevăr, redată cu multă forţă şi pregnanţă artistică. Dragomir Jiga nu este un simplu  fugar, ci un om care caută adevărul. Spirea, cu toate eşecurile sale, reprezintă figura omului entuziast, după cum Sfetescu, în escrocheriile sale, trădează, undeva, în tainiţele sufletului său, o natură recuperabilă ideologico-moral.
Scenele tari au o consistenţă de mari tablouri realiste: presentimentul marii încleştări (uruitul obsedant şi oarecum subteran, neliniştea crescândă din ajunul încercuirii, care înaintează până la paroxism), lupta sinistră cu stolurile de corbi, învingerea unor condiţii excepţional de grele. Pânze în negru şi alb, din când în când punctate cu roşu, aduc aminte de arta marilor pictori realişti. Aurel Mihale a simţit până în adâncuri tragedia războiului, pe care l-a surprins în câteva scene de o puternică şi vie auteticitate. Romanul Fuga este trepidant şi dramatic. Există în el pagini de-un dramatism elocvent: de pildă, încercarea zadarnică a lui Dragomir de a săpa mormânt pentru fratele său, Ştefan. Există în carte şi un umor de calitate, care se învecinează cu grotescul, în faptele şi vorbele oşteanului necunoscut.
Cartea lui Mihale este scrisă la o puternică şi în bună parte susţinută tensiune dramatică. Fuga reprezintă un fel de goană prin infern a unor oameni autentici, în luptă cu fiarele fasciste şi cu propriile lor neputinţe de a-şi înţelege condiţia obiectivă. Remarcabilă pentru prozator este naturaleţea cu care izbuteşte să îmbine analiza psihologică amănunţită cu sugestia metaforică. Fapte cotidiene din mersul războiului dobândesc semnificaţii simbolice…

Ion Lungu