Mihai Gafiţa : ,,Albina” – 14 iulie 1966

,,În aceste zile, apare, în trei volume compacte, o „Cronică de război” a lui Aurel Mihale consacrată participării României la luptele pentru nimicirea hitlerismului. Scheletul acestei construcţii unitare îl constituie, desigur, cunoscutul  volum de nuvele „Nopţi înfrigurate”, apărut acum opt ani; sunt incluse, de asemenea, lucrările care au compus, cu doi ani în urmă, volumul „Podul de aur”; dar pe lângă acestea, figurează un număr mare de lucrări noi care întregesc cea mai întinsă, mai complexă frescă literară a momentului August 1944- Mai 1945 din istoria noastră, cuprinzând insurecţia armată naţională, luptele pentru eliberarea teritoriului Transilvaniei şi înaintarea trupelor româneşti până în Tatra, în urmărirea armatei hitleriste. Alături de priveliştea fronturilor, cu lupte, acte de bravură şi cu atmosfera specifică, apar sugestive tablouri din ţara cuprinsă de văpăile începutului de revoluţie. Seria epică a aceste „Cronici” e în fapt, o suită de vieţi trăite într-un moment capital – războiul. Aceste este este înfăţişat şi analizat din toate unghiurile, după puterea de înţelegere sau de introspecţie a eroului care-şi povesteşte întâmplările – toate izvorâte din experienţa proprie a autorului, care a fost el însuşi ofiţer, luptător în primele linii până în ziua victoriei. O uriaşă dezbatere simbolică a celor ce au dus greul luptelor, toţi la un loc  întruchipând ţara, poporul care şi-a cucerit libertatea şî dreptul la o altă viaţă – aşa poate fi caracterizată lucrarea lui Aurel Mihale. Nu avem totuşi de-a face cu un ciclu portretistic, ci de fiecare dată cu un roman dens, care devine, la rândul său, o piesă componentă a ansamblului. Tentaţia romanului – am spune: obsesia romanului – l-a stăpânit pe autor încă de la început. Aurel Mihale caută cu stăruinţă determinatele social-umane în general – şi de aici necesitatea marilor pânze epice. Cadru, condiţii de viaţă, factori influenţi sunt descoperiţi cu grija biologului de a afla cauzele fenomenelor. Războiul cu întregul său cortegiu de fapte îngăduieşte, ba chiar obligă la pictura în tonalităţi fundamentale, alb-negru, fără multe nuanţe intermediare şi relevă în chipul cel mai expresiv, rolul determinărilor externe în săvârşirea actului omenesc, în adoptarea unei atitudini fără echivoc. Scriitorul nu devine biograf al unor destine umane, ci cronicarul unui eveniment, măsurat şi multiplicat exclusiv prin dramele directe pe care le dezlănţuie. Notarea mai minuţioasă a psihologiei nu mai devine o obligaţie artistică în astfel de înprejurări; personajele pot să nu aibă nume, antecedente biografice, frământări interioare adânci – şi adesea nici nu au…
Mihai Gafiţa