Mircea Iorgulescu : Viaţa Militară – nr. 5/1978
Focul Alb – Evocare a patriotismului armatei române

Faţă de alte scrieri mai vechi sau mai noi, cu aceeaşi tematică, Focul Alb, are o incontestabilă originalitate. Care este, în primul rând una de atitudine şi de selecţie; dacă, aşa cum se şi cuvine într-un roman de mari dimensiuni, sunt urmărite diverse medii sociale şi politice, atenţia principală rămâne însă îndreptată către cel militar. Aceasta e, de altfel, şi latura cea mai reuşită a cărţii. Scriitorul ne-a înfăţişat o lume specifică, determinată profesional; în Focul Alb se reliefează cu vigoare existenţa unei gândiri militare naţionale, adaptate la caracteristicile tradiţiei şi la nevoile momentului istoric dat. Se insist pe multe şi bune pagini, asupra „ şcolii” militare româneşti, al cărei profil se detaşează cu atât mai limpede, cu cât împrejurările sunt mai dramatice şi solicită o acţiune eficientă. Apoi pentru prima dată, cred, găsim într-un roman contemporan o imagine amplă şi sugestivă a rolului deţinut de armata română în realizarea actului de la 23 August 1944, când corpul ostăşesc, într-o impresionantă unitate,a acţionat omogen la chemarea adresată de froţele politice democratice de a efectua o acţiune istorică de mari proporţii. Din acest punct de vedere, meritele lui Aurel Mihale sunt aci mai presus de orice îndoială. Bizuindu-se pe o informaţie altădată fie mai puţin cunoscută, fie ignorată cu bună ştiinţă, scriitorul revalorifică datele şi propune o reprezentare în spiritul adevărului a participării armatei la pregătirea şi desfăşurarea insurecţiei naţionale armate antifasciste şi antiimperialiste din august 1944.  Un înalt comandament patriotic„ Focul Alb“, al doilea roman din trilogia lui Aurel Mihale, Focurile, este o tipică reconstituire cu mijloacele literaturii a unui eveniment istoric. În linia preocupărilor sale mai vechi, dar beneficiind de o înţelegre a faptelor sensibil mai elastică şi mai cuprinzătoare, precum şi de o documentaţie istorică de curând revelată ce obligă, ea însăşi, la părăsirea viziunilor schematice, superficiale, ori abstracte privind evenimentele petrecute în România în prima jumătate a deceniului 1940-1950, scriitorul şi-a conceput trilogia ca pe o vastă cronică, dispusă în etaje ce-şi, au , fiecare, nu numai nuclee epice proprii, dar şi un specific determinat de schimbările produse în cadrul social­ politic şi în mentalitatea colectivă. Astfel, prima carte a ciclului, Focul negru, fusese consacrată primilor ani de război, un roman al suferinţei, al debusolării, al lipsei de perspectivă; dar şi, nu mai puţin, unul al pregătirii tenace, de către forţele cele mai clarvăzătoare, a viitorului. Focul Alb înfăţişează, de fapt începutul acestui viitor, abia prefigurat în cartea precedentă; fiindcă este evocată în detalii, ultima perioadă a conflagraţiei anterioară actului de la 23 August 1 944, precum şi aceea imediat următoare, a luptelor purtate de armata română împotriva fasciştilor. Este, istoric privind lucrurile, o perioadă decisivă, de căutări, de perspective, de soluţii ce vizează desprinderea ţării de Germania hitleristă şi trecerea ei de partea Naţiunilor Unite, în vederea salvării naţiunii.
Dictează această atitudine vădită în existenţa unei coeziuni sufleteşti şi spirituale între toţi militarii; deosebirile de vederi politice sunt subordonate interesului major al salvgardării ţării. Totul – gândirea militară, preocupările imediate, îngrijorările, viaţa curentă a frontului – se raportează la necesitatea imperioasă, vitală a găsirii unei soluţii decisive. Există, în cartea lui Aurel Mihale, un paralelism extrem de sugestiv între starea de spirit a armatei române din lunile premergătoare actului de la 23 August 1944 şi aceea de avântat eroism, a primelor lupte împotriva fasciştilor. Dacă pe frontul din Moldova cuvântul de ordine nerostit întotdeauna ca atare, dar înţeles de toată armata, este conservarea energiilor, când încep luptele pentru eliberarea ţării de sub fascism asistăm la o dezlănţuire a lor, la manifestarea unui larg elan militar şi patriotic. Mediile militare, foarte variate,   sunt dominate mai întâi de conştiinţa teribilă a urgenţei un.:.ei acţiuni care să salveze ţara şi armata; după cum, după 23 August 1944, în alte condiţii aşadar, aceeaşi conştiință patriotică determinând participarea şi dăruirea în luptele din Transilvania.
Focul Alb reconstituie, cu o rigoare ilustrativă evidentă, acest climat al formării unei atitudmi colective; ofiţeri ca Prodan şi Boteanu, adversari declaraţi ai lui Antonescu, catalizează formele de opoziţie din cadrul armatei şi, dintr-o atmosferă tacit încurajatoare, prepară realizarea „saltului, eforturile lor fiindpe aceleaşi coordonate cu acelea ale patrioţilor. Roman al armatei, Focul Alb este în aceeaşi măsură şi un roman al patriotismului autentic, manifestat nu oratoric, ci atunci când o cer împrejurările. Sub aspectul interpretării faptelor istorice, cartea lui Aurel Mihale reprezintă, în ansamblul prozei consacrate aceleiaşi perioade, un neîndoielnic succes. Romanul lui Aurel Mihale trebuie apreciat pentru autentica noutate a imaginii despre armata română, aşa cum s-a relevat în momentul de o importanţă crucială a acţiunii de la 23 August 1944.
Mircea Iorgulescu