Silvian Iosifescu -,,CONTEMPORANUL” nr. 31-1963

Întâmpinată de aprecieri numeroase şi unanim pozitive, “Fuga” (“Focul negru”) lui Aurel Mihale permite discuţii sub diverse unghiuri. Nu numai pentru îmbucurătoarea etapă în scrisul lui Mihale, remarcată de mai toate cronicile, pentru calitatea deosebită ce o reprezintă în raport cu toate celelalte volume ale scriitorului. Dar acest ultim roman se impune şi aduce lucruri noi înlăuntrul unui gen şi al unei categorii defapte artistice. Merită săfie discutată noutatea “Fugii” printre celelalte cărţi de război apărute în ultimul deceniu…
… Noutatea “Fugii”  ţine şi de modalitatea folosită, dar mai ales de acordul dintre această modalitate şi faptele narate. Impresia de autenticitate şi de explorare mai profundă pe care o constată cronicile literare e şi urmarea acestui acord între ceea ce a ştiut să decupeze şi să adâncească scriitorul din faptele tumultoase ale războiului şi modalitatea artistică folosită…
…Aurel Mihale şi-a propus să urmărească eliberarea unui luptător umil, – ţăranul Dragomir Jiga -, de robia materială a soldatului târât în război şi de povara prejudecăţior cu privire la război şi prizonierat… Cu bună intuiţie artistică Aurel Mihale nu a făcut din carte romanul monumental al bătăliei decisive de pe Volga; refuzând să confunde cuprinderea ideologică cu cea a faptelor, cartea fixează cercul de lumină asupra lui Jiga şi a grupului de fugari. Cadrul general e prezent în povestire în raport cu Jiga. Cu puţine excepţii, ceea ce există în carte dă impreisa de adevăr şi de necesitate…
… Jiga e unpersonaj interesant conceput… Cu certe calităşi morale – onestitate, energie, dârzenie – e închis în cerculfrământărilor şi al unor iluzorii intereseproprii… Evoluţia unui astfel de personaj nu poate fi bruscată fără încălcarea verosimilului. Procesul de eliberare e surprins cu tact, în desfăşurarea lui întortocheată… Zilele fugii nu-i transformă integral caracterul – lucru imposibil într-un interval de câteva săptămâni chiar în împrejurări hotărâtoare. Dar cucerirea înţelegerii începe să se transforme în raporturile cu ceilalţi, curmă închiderea în propriile gânduri şi propriile interese. Deşi se încheie cu un gest simbolic, romanul lasă – în modfiresc -procesul deschis.
E meritul principal al “Fugii”   de a fi pus în circulaţie un astfel de personaj, de a-i fi dat viaţă şi mişcare… ”

Silvian Iosifescu